Menu principale:
Poesie
U pulpe e la pelòse
Nu pulpe, stève a fà la poste
a na pelòse tosta, tosta.
U cìirre a chiane a chiane sckaffàve,
la teccuàve, la sfettève, la provocàve.
"Ce iìsse la cape do cuèste,
te ià fà 'mbrìme la fèste!
"Che me nge l'ha?
Sinde a me, vattìne chiù dà".
"Nande e tre, come a te, stamatìne,
che me avònne fatte na brutta fìne.
"Iì non sò fèsse,
non t'allàseche manghe u-uèsse".
"Vine dò, iìsse fore,
te ià strènge core a core.
La pelòse, dette nu scatte,
do buche zembò com'a na matte.
U pulpe a chiumme se scettò,
e iìnd'a nudde l'auandò.
Ah... sì, ce ieve chendènde,
non la lassàve chiù chedda fetènde!
Ce soddesfaziòne, nge parève ca volàve
e la cape attùrne, attùrne ng'aggeràve.
Ce stève a seccède se ne frecàve,
iìdde se sendève nu Rè e spelpàve.
Po' skandò, se sendì fore da l'acque du mare,
e fù acciaffàte dalla mane du marenàre.
Desperàte o vrazze s'attaccò,
e cudde nu muèzzeche
'ngàpe nge terò.
La pelòse, mezza morte e tòtta sfraccedàte,
u vedève ca chiangève, le forze
u-avèvene lassàte.
"Le vide l'alde tre com'a tè,
te u-avève ditte; mò, ce uè da me"?
"Aspìtte, ca non iè angòre fernùte,
sop'o scoglie a da ièsse sbattùte.
"Ah... ce brutta fine ca stogghe a fà;
iì penzàve, ca me no avève
atteccuà mà".
Ie probbie vère:
Ce va' pe frecà,
prime o doppe,
arremmànne frecàte!